Sondaj

Google Tile Mate
Participa la acest sondaj si poți fi ales, prin tragere la sorti, castigator al unui Google Tile Mate: un dispozitiv compact de urmărire Bluetooth care ajută utilizatorii să localizeze obiecte pierdute, cum ar fi cheile sau portofelul, prin intermediul unei aplicații mobile.
Consumul de alcool la volan
Acest sondaj explorează obiceiurile de consum de alcool la volan ale românilor, percepțiile lor despre siguranța rutieră și legislația actuală, precum și impactul campaniilor și al legii Anastasia asupra comportamentului în trafic.
Sponsorul sondajului

Sondaj oferit de iVOX.ro
iVOX a fost dezvoltat pentru a sprijini pe de o parte consumatorii și pe de altă parte companiile, în procesul optimizării relației dintre cele două părți, prin intermediul sondajelor de opinie și a studiilor de piață. Acestea tratează o multitudine de teme cu relevanță pentru domeniul economic, politic, social sau cultural.
Sondajele de opinie sunt proiectate și interpretate în funcție de specificul domeniului și ariei de interes a partenerilor noștri. A fi informat este unul din principalele aspecte care contează atât în mediul actual de business cât și pe plan personal. Completează sondajele, câștigă puncte, premii și fii informat.